Interviu cu regizorul TRAIAN SAVINESCU la Teatrul Maghiar de Stat TIMIŞOARA
“CRĂIASA ZĂPEZII – A HOKIRALYNÖ” după H,Ch,Andersen
- De ce ați ales „Crăiasa zăpezii” și cât de mult ați „modernizat” povestea veche de peste 100 de ani?
- Ce nevoi are astăzi publicul tânăr de teatru și cum a evoluat el în ultimii 20 de ani? Cum îi dezlipim pe copii de ecranele de TV și tabletă?
- Cum a decurs colaborarea cu trupa noastră și compozitorul Tibor Cari? Cât de greu a fost să lucrați cu bariera lingvistică a traducerii?
- Având o vastă experiență în regie de spectacole pentru copii, cât de mult a evoluat/involuat teatrul pentru copii în urma revoluției multimedia?
- Care e principala provocare în conceperea spectacolelor pentru copii?
- CRĂIASA ZĂPEZII a lui H.Ch.Andersen a fost și rămâne un text de referință în literatura universală pentru copii prin suprapunerea, uneori delicată, alteori violentă a planului fantast cu cel real-uman. Pe un drum plin de obstacole, credința-i de nezdruncinat, potențată de puterea de sacrificiu în numele prieteniei fac din Gerda o luptătoare de neoprit. Ardoarea ei, în contrapunct cu luciditatea rece, cu tentă malefică a ”Crăiesei” constituie motorul narațiunii atât de ofertante din punct de vedere dramatic și spectacular. Nu este deci de mirare că textul a cunoscut abordări din cele mai diverse. Fără a încerca să fie originală cu orice preț, montarea timișoreană de la ”Csiky Gergely” Szinház se înscrie în nota unor versiuni moderne, incitante, de abordare a acestui text.
Pornind de la ideea cărții, cum că niște cioburi de sticlă-oglindă ating ochii și inima tânărului Edgar, schimbându-i felul de a vedea lumea (deformând-o), spectacolul pornește de la un accident produs în timpul unei vijelii (reală pe plan local) în urmă căreia băiatul ajunge la spital la secția de urgență. Toată acțiunea scrierii este transferată și adaptată apoi acestui spațiu, întâlnirile Gerdei cu alte personaje având loc în plan virtual, oniric.
Deși este asumat ca un spectacol dedicat celor mici (dar nu foarte mici, ci chiar și tinerilor și adulților), el beneficiază de o punere în pagină potrivit cu exigențele teatrului de dramă, chiar dacă unele elemente de artă a animației ar putea crea o altfel de impresie. Asumarea unui spațiu teatral foarte departe de zona teatrului de animație creează o puternică tensiune, și induce o perspectivă originală asupra textului clasic.
Dacă Gerda și Edgar, actori dublați de păpuși, sunt oarecum într-o zonă căreia i se pot găsi echivalențe în teatrul de animație, alte personaje, create ca obiecte plastice și măști, devin semne ale unor viziuni pe care Gerda le are explorând spațiul spitalicesc în care a ajuns în urma conjuncturii nefaste despre care am amintit.
Componenta muzicală majoră, care face din această propunere dramatică un ”musical”, este extrem de riguroasă, cu arii și momente definitorii pentru fiecare personaj, dar și momente de ansamblu, de atmosferă și coregrafice. Cântatul ”live” este pregnant, impresionant și a fost posibil datorită extraordinarului potențial al trupei. Dublat de o mare și expresivă mobilitate corporală și coregrafică, spectacolul este extrem de performant și sub acest aspect.
Într-un spațiu restrictiv (studio), elementul de light-design a încercat să estompeze și să corijeze pe alocuri percepția spectatorilor (cam prea aproape de actori pentru ca iluzia să funcționeze perfect)!
- Despre nevoia de teatru a tinerilor de azi este de spus că ea există, că există spectatori pentru toate genurile de spectacol. Am văzut și văd permanent mulți tineri la reprezentații atât ale teatrelor de repertoriu cât și ale celor independente. Lărgirea problematicii, abordarea unor texte noi, adresarea mai directă sau mai puțin sofisticată, dar și promovarea agresivă (nu întotdeauna acoperind calitativ demersul artistic) sunt argumente puternice ale teatrului independent. Spațiile neconvenționale câștigă și ele teren, dar locul teatrului de proiecte sau repertoriu nu poate fi luat de cei amintiți mai sus. Capacitatea logistică, forța artistică a unor colective bine sudate, politica repertorială și programele estetice vor menține teatrul de repertoriu ca o forță menită să susțină cultura chiar și în condiții mai puțin faste.
Pentru copiii din ziua de azi, tableta și telefonul mi se par mai prezente chiar decât televizorul. Ce-l poate face pe un copil să renunțe la o imagine de mărimea unei tablete în favoarea uneia de 1000 de ori (!) mai mare, adică aceea a ”oglinzii” scenei de teatru?
Dacă acceptăm ideea că accesul la televizor, telefon sau tabletă conectează copilul la mai multă informație, ar trebui conștientizat că: nivelul de înțelegere al micului spectator depășește cu mult ceea ce-și imaginează unii autori de spectacole; că textele ar trebui să treacă de nivelul pueril al unor vorbe înșiruite; că muzica poate fi înțeleasă și poate sensibiliza chiar dacă nu cerșește aplauze ritmate pe rime banale; că educația plastică prin decor, costume sau păpuși nu este un moft; că dansul sau mișcarea plastică fac și ele parte din armonia în care noi vrem să trăim, deci și s-o împărtășim copiilor noștri (spectatori). Copiii intră în convenția jocului aproape instantaneu, se mișcă dezinvolt între lumea reală și cea imaginară, și trebuie priviți ca parteneri în jocul condus de actorii de pe scenă.
- În contextul Festivalului ”Impuls” de la București, am cunoscut grupul păpușarilor din Compania ”Csiky Gergely”, dar în munca la spectacolul ”Crăiasa Zăpezii”/„Hokirálynő”, s-a adăugat un grup consistent de actori de la secția de dramă. Dacă la calitatea de actori mânuitori a cvartetului de păpușari: atenți, disciplinați, riguroși, meticuloși și creativi adaug și o abilitate vocală permițând a susține chiar solo-uri muzicale, cred că acest compartiment a rezolvat componenta de animație a spectacolului la un nivel foarte ridicat. O impresie puternică mi-au făcut-o actorii de la secția de dramă care s-au implicat în acest proiect cu o componentă muzicală majoră, ridicând standardul reprezentației prin calitatea interpretării lor vocale la un adevărat spectacol de „musical”. Contribuția lor nu a rămas doar la acest nivel, jocul actoricesc implicat, mișcarea plastic-coregrafică și, în mod special dedicația și asumarea mânuirii unor păpuși-obiecte-plastice, au dat o notă de profesionalism acestei reprezentații extrem de originale.
Pentru că am abordat componenta muzicală, îi mulțumesc și pe această cale lui Cári Tibor, compozitorul, cu care am colaborat foarte bine chiar de la început, mărturie stând bogata corespondență vizând momentele muzicale, atmosfera, suportul mișcării plastice, și nu în ultimul rând momentele de solo, duo sau grup. Un profesionist inspirat, venind în întâmpinarea solicitării regizorului prin înțelegerea sensurilor nuanțate ale demersului regizoral. Un pilon solid al spectacolului, creator al unei coloane muzicale ample, diversă ca stări, colorată ritmic și timbral. Un aport important în relația cu compozitorul l-a avut și dramaturgul Tasnádi-Sáhy Péter care a oferit un suport inteligent prin textele cântate. Cum din grupul de artiști maghiari cu care am colaborat a făcut parte și Erős Lászlo, light-designer și video, țin să-i mulțumesc și lui pentru aportul creativ la spectacol. Nu consider că am avut dificultăți de comunicare, bariera lingvistică minoră a fost depășită firesc printr-o relație regizor-actor extrem de elastică și creativă din partea tuturor. Mulțumiri și pentru Olga, care m-a ajutat să fiu uneori mai bine înțeles mai ales de Eszter. Colaboratoarei mele apropiate la acest spectacol, scenografei Carmencita Brojboiu, mulțumiri din suflet pentru profesionalism, implicare și entuziasm. Sunt realmente încântat de această colaborare cu colectivul Teatrului ”Csiky Gergely” din Timișoara, și de rezultatul spectaculos al acestei colaborări.
- Urmăresc și cred că știu destul de bine ce se întâmplă în zona teatrului pentru copii.
Chiar dacă spectacolele pornesc de pe paliere diferite: teatru de păpuși, teatru de animație, teatru pentru copii și tineret (jucat de trupe specializate-vezi Teatrul Creangă, Excelsior, Companii private), spectacole de copii abordate de teatre dramatice (chiar și Naționale), câteva elemente rămân definitorii și fac diferența.
În primul rând calitatea repertoriului, în care opțiunea pentru reprezentativitatea titlului abordat poate da măsura unui program teatral (educațional). Contează însă și modul în care este tratat un titlu reprezentativ, pentru că sunt nu puține situațiile în care la adăpostul unui titlu celebru se naște o însăilare de doi bani, justificată printr-un așa zis succes financiar.
Calitatea reprezentației teatrale ar trebui să fie o preocupare majoră fie că este vorba despre un spectacol de dramă fie că este vorba despre un spectacol adresat celor mici. Povestea ”cenușăresei” este ilustrată perfect în modul de tratare a celor două tipuri de spectacole în cadrul aceluiași teatru care ”deține” și o secție pentru copii.Pentru cei din urmă, bani mai puțini, decor și costume din existent, repetiții printre picături, actori mai puțin distribuiți în alte producții, tot tacâmul!
Excepțiile de la această regulă dau, aproape firesc, rezultate spectaculoase!
Ajungem, firesc, și la aspectul evoluție-involuție al spectacolelor actuale, prin prisma accesării mijloacelor multimedia. Voi vorbi despre asta strict în limita experienței personale, deși am văzut suficiente spectacole în care mijloacele multimedia au fost utilizate. La nivel de principiu, orice câștig în planul mijloacelor de expresie sub aspect vizual trebuie să însemne un plus de expresivitate, de diversitate, de spectaculozitate,
raportat la reprezentația teatrală căreia îi este asociată. Ține de măsură, modul în care fiecare creator se raportează la aceste elemente de vizual. Nu sunt adeptul bombardării spectatorului cu proiecții (statice sau dinamice) sau efecte luminoase (laser, stroboscop, etc.) gratuite, care nu aduc un plus de idee sau stare in contextul reprezentației teatrale. Când aceste lucruri ”iau fața”, creierul e solicitat mai puțin, și asta în detrimentul asumării conștiente a sensurilor mai profunde pe care orice artist ar trebui să le urmărească. Dacă elementele de multimedia nu sunt utilizate cu parcimonie, cu discreție uneori, eficace de fiecare dată, ele ”bruiază” reprezentația și o trag în spate frânând accesul la esență. Atunci, putem spune că apare o ”involuție”, dintr-un exces de elemente care au ca premiză o ”evoluție” în planul expresiei vizuale. Încercarea de a nu apela din scurt la efecte media, este o probă de creativitate teatrală pe care fiecare regizor ar trebui să și-o impună măcar din când în când, și s-o gestioneze ca atare.
- Nu lucrez foarte mult, nu lucrez pe bandă, mă interesează și mă simt responsabil pentru fiecare spectacol pe care-l ofer spectatorilor. Între cei mici și cei mari, prefer publicul de tip ”family”, nefiindu-mi indiferent spectatorul adult, însoțitor al celui de vârstă fragedă. Atragerea adultului în reprezentația pentru copii este o garanție a faptului că acesta, stârnit de reprezentație, va continua în mod firesc discuția pe marginea lui, dezvăluindu-i copilului și aspecte pe care acesta, prin lipsa-i de experiență, nu are cum să le perceapă.
Provocarea începe de la faza de concepere a scenariului, pornind de la convingerea mea că un demers inteligent și coerent este înțeles de micul spectator dacă îi este servit cu mijloace adecvate: limbaj îngrijit, interpretare actoricească implicată și convingătoare, spațiu teatral (putem să-l numim decor uneori) elaborat, costume sugestive, ambianță sonoră (muzică) și mișcare plastică (dans) chiar sofisticate, lumini rafinate și video-design profesional.
Când se pune problema abordării unui titlu foarte cunoscut, ”bătut”, mă interesează să realizez o versiune literară sau scenică, proprie, ”personală”, pentru aceasta efortul de creație preliminar lucrului efectiv la scenă fiind, evident, semnificativ. În acest lucru efectiv la scenă mă simt preaplin, iar colaborarea, participarea creatoare și a celorlalți, imi oferă cea mai mare satisfacție. Sunt recunoscător acelor artiști alături de care pot face acest lucru. Cu cei de-aici am reușit! Tuturor celor cu care am lucrat la ”Crăiasa Zăpezii”, tuturor artiștilor Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely” un gând de mulțumire și bucurie!
Mera, 21 aprilie 2018 Traian Savinescu
-regizor-
