CITATE DIN PRESÃ (selectiv):
“…Vom încerca a împãrtãşi câte ceva din bucuria spectatorului (oficial) matur, la reîntâlnirea cu acea iluzie primordialã a teatrului cu misterul sãu, dar şi cu energia unei sãli pline de copii, energie permanent transmisibilã scenei (şi invers), într-o veritabilã plãcere de a (se) juca.
Spectacolul cu Povestea porcului are darul de a iluziona pânã la faza copilãriei şi pânã şi cei mai pricinoşi se vor surprinde urmãrind cu sufletul la gurã povestea-altminteri binecunoscutã – dar şi transfigurarea acesteia dupã rigorile pãpuşereşti.
Şi totul cu mult, mult umor – de replicã şi de abordare a personajelor – acesta fiind şi principala “momealã” pentru adulţii prezenţi în salã. Umorul rãzbate mai ales din scenele şi personajele ce capãtã o importanţã sporitã faţã de firul original al poveştii. Astfel stau lucrurile cu politica de la palatul împãratului (Bostan) şi relaţia acestuia cu consilierii privind spinoasa problemã a mãritişului prinţesei (Pãnuşa). Rolul negativ al vrãjitoarei ce ştie “toate drãcãriile de pe lume” este extins cu haz şi însãşi pãpuşa e de mari dimensiuni, fiind mânuitã de nu mai puţin de trei actori. Porcul în care aceasta îl transformã pe Fãt-Frumos (precum Circe pe navigatori) ia forma unui purcel mic, gras şi vesel, iar locul omului credincios care îl atenţioneazã pe prinţ despre efectele soporifice ale bãuturii vrãjite este preluat de un cal prietenos şi vorbitor (cãci ce s-ar face Fãt-Frumos fãrã calul sãu?)….”
(“Povestea de la Ţãndãricã”, / YORICK nr.78, iunie 2011 – Maria Zãrnescu )
“…La Teatrul pentru Copii “Arlechino” din Braşov, sub bagheta lui Traian Savinescu, operaţiunea ţine de instrumentarul carnavalului medieval, iar “Frumoasa Rapunzel” (de data aceasta titlul de spectacol urmând scenariul scris de regizor) e parte narativã a veselei (şi niţel, atât cât se cuvine) melancolicei adunãri.
…Stâlpii acestei societãţi, de-a stânga şi de-a dreapta spaţiului de joc, permanent prezenţi şi permanent intervenind, pentru cã în ei gãsesc şi motorul basmului, dar şi soluţiile trãitului, sunt clovnul, un inedit bufon August (Marius Stroe), cu trup falstaffian, dacã nu cumva de pe undeva de prin vesela preajmã a lui Gargantua, butoiaş îndelung priceput în ale bucuriilor colective, şi bãtrânul violinist Antonio (Alexandru Dobrescu), al cãrui nume de familie nu ar fi de mirare sã fie Vivaldi.
…La “Arlechino”, pentru Rapunzel (Petronela Rujan) regizorul decide ca prinţ sã fie un poet (potenţial model ficţional în geografia şi vremurile imaginate), şi dacã aglutinarea post-modernã de personaje i-a adus laolaltã pe mein lieber Augustin şi pe Vivaldi, de ce nu ar fi noul prinţ-poet un François (Adrian Dobrescu), care peste poate sã fie altul decât Villon! Chiar, nu-l vedeţi urcând şi pe coadã blondã în turn de întinerit vrãjitoare, dupã toate câte ştim ori ne închipuim
-2-
sã fi fãcut? De aici, laolaltã cu mama Else (Manuela Zaharie/Erika Mihaly) şi tatãl Jan (Adrian Iuga/Adi Stinghe) povestea curge plãcut şi plauzibil, cu secvenţe excelente precum dialogul obiectelor despre rãpirea lui Rapunzel ori dansul licuricilor.”
(“Frumoasele poveşti medievale” , YORICK nr.122, mai 2012 – Doru Mareş )
“…Ne aflãm în faţa unui spectacol de teatru-în-teatru în pur spirit bruegelian, cu personaje pãpuşi desprinse parcã din “jocuri de copii” cu ostaşi hilari cãzuţi în “lupta Carnavalului cu Postul” şi încheiat în buna tradiţie a teatrului de bâlci cu o “nuntã ţãrãneascã.
…Fantezia şi rigoarea concepţiei regizorale subtilitatea şi umorul replicii, frumuseţea şi expresi- vitatea plasticã a decorului şi pãpuşilor, interpretarea actoriceascã rafinatã şi virtuozitatea mânuirii – toate s-au regãsit într-un ambient sonor mustind de energie, forţã şi vitalitate.”
(“Frumoasa Rapunzel” , FÃCLIA ,aprilie 2012 – Michaela Bocu )
“…Transpunerea scenicã de faţã (“Hansel şi Gretel”) apeleazã la elemente ale teatrului de animaţie, încercând sã sugereze grandoarea operei prin jocul volumelor, prin combinarea jocului actorilor cu cel al marionetelor, impunând în acelaşi timp inedite modalitãţi de mânuire şi efecte surprinzãtoare.”
(“Teatrul Muzical, teatralizarea muzicii” , JURNALUL DE VINERI , iunie 2007 – Radu Suciu)
“…Succesul spectacolului “Farmacistul” OPEREI COMICE pentru COPII vine din mai multe direcţii. Mai întâi din inventivitatea regiei. Autorul ei, Traian Savinescu (care a fãcut şi traducerea şi adaptarea la necesitãţile de duratã ale spectacolului destinat celor mici) este o inepuizabilã sursã de imaginaţie. Totul se comenteazã, se susţine cu vioiciune şi varietate de idei. Alegorii sunt la tot pasul (chiar şi cu marionete) sugestii, simboluri, diversitate în mişcare şi ocupare scenicã. Delicioase sunt scenele de “preparare” a leacurilor în mojare, balanţe uriaşe sau în nu mai ştiu ce fel de recipiente, apoi cea în care Sempronio îşi manevreazã bãrcuţele de hârtie ale “flotei” sau intrarea bogatului alai turcesc. Recuzitã multã dar utilã, mai ales cã decorul este redus la minim folosindu-se pânã şi cortina pentru surprinzãtoare apariţii.”
(“Farmacistul”, ECART Buc., dec.2004 – Costin Popa )
“…Ca prim proiect de operã lansat la Teatrul de Pãpuşi din Baia Mare “Hansel şi Gretel” se doreşte mai mult decât o reprezentaţie ineditã. În modul sãu de adaptare pentru copii, spectacolul se vrea şi un mini-ghid muzical, un moment de iniţiere în zona teatrului liric, poate un prim pas într-un demers educaţional de duratã.”
(“Hansel şi Gretel” , CAIET PROGRAM Festivalul “Puck”, oct. 2010)
-3-
“…Pãpuşi fragile, sculpturi în mişcare, obiecte surprinzãtoare se prind în caruselul poveştii cu “Spărgătorul de nuci”. Un scenariu plin de umor, exuberanţã şi poezie; Traian Savinescu pigmenteazã naraţiunea scenicã în vorbe puţine, poate necesare pentru înţelegerea celor mici. Un încântãtor joc al dimensiunilor, de la pãpuşi miniaturale la pãpuşi uriaşe, de la actori pe viu la obiecte animate, toate sub mâna inspiratã a regizorului clujean.”
(“Un ‘Spãrgãtor de nuci’ cu succes”, INFORMAŢIA Cluj-Napoca, oct.2008 – Daniel Sârbu)
“…Fantastic, ironie social-politicã, exactã ca tãişul de brici, limpezimea unei lecturi moderne şi adânci a verbului înşelãtor şi înţelept al lui Creangã, vãzut în universalitatea sa româneascã: iatã câteva din virtuţile (deloc puţine) ale lui “Dănilă Prepeleac”, un spectacol greu de ademenit în modestul cuvânt al cronicarului.”
(“Premierã la Puck: Dãnilã Prepeleac” , ADEVÃRUL DE CLUJ, mai 1991 – Dorin Serghie)
“…Ideea este cã spectacolul de animaţie pe muzicã de operã trebuie sã aibã o anume coerenţã, o întrepãtrundere a genurilor, a stãrilor, a jocului actorilor şi al mişcãrii marionetelor. Dorinţa mea este ca muzica sã treacã dincolo de pretext devenind seva spectacolului. Mai mult decât în spectacolele muzicale cu actori, în teatrul de animaţie muzica trebuie sã dea viaţã pãpuşii sau obiectului. Fiind absolvent şi al Academiei de Muzicã mã simt cu atât mai îndreptãţit sã abordez genul care mã poate reprezenta plenar.”
(“Spãrgãtorul de nuci – un dar de Crãciun” ,JURNALUL DE VINERI ,dec.2007- Radu Suciu)
”…Cele patru personaje (chiar cinci!, în versiunea regizorului Traian Savinescu) alungate din gospodãria unui stãpân tiranic, îşi cautã şi-şi aflã adãpost vremelnic într-o magazie, unde se înfiripã “poveşti de viaţã”, visul de-a ajunge “cântãreţi”….Belcanto-cocoşul, MissTerry-pisica, Herrnext-câinele, Donkin-mãgarul şi Rattelman-şoricelul populeazã “şura” – spaţiu al tuturor posibilitãţilor şi şanselor care li se oferã la un moment dat, în ciuda parcursului atât de diferit, dar cãlãuziţi de acelaşi vis. Subliniate sonor prin citate care li se potrivesc ca o mãnuşã, personajele se bucurã sau suferã, intonând “La donna e mobile” sau “O, sole mio!” (cine altul decât Belcanto?), cântând un csardas sau un rusky blues, pentru a se regrupa sub acordurile unui “Brindisi” verdian, rezolvat în celebra “Nessun dorma” care în corul final devine “Vincerock!”
(“Muzicanţii din Bremen”,Teatrul Puck/secţia magh. , FÃCLIA, oct.2009 – Michaela Bocu)
“…un spectacol eveniment-teatral din zestrea colectivului artistic al secţiei române, care merită “descris profesional”….Îmbinarea de stiluri, concepte , modalităţi de expresie teatrală…”hora muzelor” îngemănate în crearea unor imagini filmice , misterioase, aflate la graniţa dintre magie şi realitate, alături de fascinanta mişcare a stilului de animaţie chineză “Bunraku” din arta păpuşerească în asociere cu explozia plină de viţă a expresivităţii conferită de Commedia dell’Arte – iată ingredientele “maestrului -constructor” regizorul artistic Traian Savinescu.
-4-
În “Prinţesa Turandot” regizorul a creat o lume fascinantă (tablouri teatrale aplaudate la scenă deschisă) prin maiestuozitatea esteticii teatrale, completată- la fel de maiestuos, de minunata muzică a lui Puccini…. (PRINŢESA TURANDOT şi ARIEL – Rudy Moca – Rev. LitArt 4(49) aprilie 2014)
“… La vreme de iarnă, când se deapănă povești la gura sobei sau a caloriferului, Teatrul Maghiar din Cluj a scos din sacul lui Moș Crăciun povestea lui H. Ch. Andersen A fülemüle / Privighetoarea / The Nightingale și a adus-o pe scenă sub bagheta vrăjită a regizorului Traian Savinescu. Un spectacol magic, de o fervoare aparte, adaptare scenică de Péter Tasnádi-Sáhy după celebrul basm al nu mai puțin celebrului scriitor danez H. Ch. Andersen. Echipa de actori și tehnicieni a creat o feerie teatrală fascinantă, memorabilă, numai bună să-i transpună pe micii spectatori în atmosfera de miraj și evlavie a Crăciunului. Spectacol nerecomandat adulților care au uitat să viseze!
….Produsul global implementat în montare este o parabolă diafană cu acțiunea amplasată în tărâmul stimulativ al poveștii. Încadrată în rama epică a teatrului de marionete (sculptor păpuși Cristinela Sandu), acțiunea se înfiripă într-un virtual spațiu asiatic al Chinei mitice. Decor din bambus, dans cu bare de bambus, pălărioare specifice creează impresia unei adânciri în nebuloasă și simbolică istorie ficțională. Scenografia lui Bocskai Gyopár e de-a dreptul miraculoasă, costumele sclipesc realmente. Tot eșafodajul butaforic stă sub semnul mirajului.
… Pe aceste repere strategice se întemeiază viziunea regizorală. Și din acest punct de vedere Traian Savinescu se dovedește un excelent promotor al teatrului pentru copii și marionete, după temeinice experiențe în domeniu, la Cluj și în alte orașe din țară. El îmbină limbajele într-un tot compozit: marionete, clovnerii, declamație, dans, mimică, muzică. Astfel că animația și pigmentația culorilor, a formelor vii expuse cu seninătate desăvârșită impun o ritmicitate tonică acțiunii. Scenele-revelații se succed cu grațioasă jubilație. Scena pregătirii fripturii de rață pentru Împăratul În-Sumi (interpret Kardos M. Róbert) se extinde în ironie ludic-pantagruelică. Bucătarul-șef Pi-Per (Laczó Júlia) supraveghează pregătirea bucatelor amintind de seducătoare descătușare de forțe bucătărești din Cumnata lui Pantagruel a lui Silviu Purcărete… (Adrian Tion – “O poveste magică” A Fülemüle / Privighetoarea la Teatrul Maghiar din Cluj)
“…REVISTA e o lume aparte, aş putea spune chiar închisă în orgoliile şi stilul ei. Acest lucru însă nu l-am văzut aseară (24 februarie ’24) pe scena mare a Teatrului din Piteşti, unde trupa de dramă şi secţia de estradă au realizat un spectacol mixt ce a cuprins cântece minunatae din repertoriul mondial, inclusiv defilarea frumoaselor actrite tinere şi talentate, într-o paradă care s-a numit ‘a urâtelor’, adică a femeilor care se pocesc în salonul de înfrumuseţare, urâţindu-se efectiv. …. Regizorul acestui “Salon de urâţire”, Traian Savinescu, este un om de teatru total, pornit din postura de chimist, devenit artist în teatrul dramatic, în operă, în zona muzicală, fiind fondator al Festivalului Teatrului de Animaţie de Puck din Cluj (teatru pe care l-a condus 4 ani); a scris multiple scenarii a tradus librete de operă, a semnat scenografii şi concepte scenografice pentru
-5-
diverse spectacole, fiind răsplătit cu numeroase premii. Omul este deschis, solar şi capabil să realizeze monumentalul în artă, îmbinând teatrul cu filmul, ceea ce s-a şi întâmplat în acest spectacol, unde a lucrat cu un număr foarte mare de actori. Încă o dată mi s-a imprimat în minte că fără un regizor fantast care să-şi asume un text şi să-l ducă sus nici nu merită să mai fii jucat… Spectacolul este modern, vivant, tonic, muzical, susţinut într-un ritm de super-show, orchestra fiind live şi, pentru prima dată, după mulţi ani, aşezată la locul ei, adică în fosa scenică, multă vreme inutilizabilă artistic. (Un SPECTACOL de VARIETEU FULMINANT la Teatrul “Al. Davila“ Piteşti – Dinu Grigorescu – Rev, Rinocerul nr.50, 2024)
“…Traian Savinescu nu face parte din nici o castă şi nici o generaţie (decât cea biologică..) Traian Savinescu nu s-a străduit niciodată să “crească” alături de alţii. Ceea ce l-a făcut incomod. Şi aşa şi este, pentru că spectacolele semnate de el nu oferă nici o referinţă regizorală. Este cu adevărat autentic şi serveşte în exclusivitate teatrul. Nu se apleacă exclusiv asupra aspectelor de teatralitate şi nici asupra celor ce pot satisface iluzia pentru spectatorul ideal. …Nu trimiterea inteligentă şi sofisticată spre curente teatrale ori montări-experiment este virtutea acestui spectacol, ci ştiinţa de a aşeza limpede în scenă o piesă cu o aparentă simplitate dar cu multiple mesaje subtextuale. …opţiunea sa nu se opreşte asupra unei variante realiste. El se “joacă” în scenele în care apar fisuri de scriitură (cum sunt cele uşor melodramatice create de cuplul Gena-Dinu) şi adaugă elemente de teatralitate, cum este scena pescuitului într-o baltă din proximitatea casei lui Spirache. …”Titanic Vals”este unul dintre cele mai reuşite spectacole ale stagiunii trecute, şi ne obligă să fim mai atenţi la evoluţia regizorului Traian Savinescu. (TITANIC VALS – Rev. Contrafort nr.11-12 nov.-dec. 1998 – Sorin Crişan )
“…S-ar putea crede că un text perfect conduce automat la un spectacol perfect. Nimic mai fals – este extrem de uşor să ratezi un Caragiale sau un Mazilu, evident, un Muşatescu, tocmai pentru că în simplitatea lor genială orice gafă regizorală sau actoricească bubuie de-a binelea. Tocmai de aceea apreciez ca inteligentă prestaţia regizorului Traian Savinescu. El este un împătimit al teatrului. A trecut prin toate muncile şi furcile caudine ale vieţii scenice, de la arta studenţească şi amatoare până la exilurile în teatre muncitoreşti. M-aş fi aşteptat ca acum, după atâta chin şi jale să încerce, ca profesionist cu patalama, să “rupă gura târgului”. Am crezut că va face şi el greşeala pe care o fac mai toţi regizorii români (de teatru şi film), aceea de a concepe neapărat capodopere în loc să-şi dorească spectacole bune. Din fericire el a lecturat acest text pefect (dar nu clasic) printr-o grilă de clasicitate aleasă cu inspiraţie din aria netradiţionalului. În consecinţă a dat un spectacol bun şi foarte bun. (“TITANIC VALS” – Actualitatea clujeană 18/1998 – Valentin Taşcu)
“…Regizorul şi ţesătorul textului, Traian Savinescu, este el însuşi un mare povestaş, cu peste 20 de spectacole pentru copii montate, inclusiv cu montări de operă pentru cei mici. Bucuria sa de a spune şi a face poveşti a adus-o întreagă pe scena TT, după cum mărturiseşte.
-6-
’’’ Multor adulţi, ( să nu zic oameni mari) le vine greu să spună oamenilor mici poveşti. Le vine greu pentru că n-au făcut-o când a trebuit, le vine greu pentru că au uitat, le vine greu pentru că nu-i interesează, le vine greu … Poveştile au întâmplări cu tâlcuri, au eroi … iar când întruchiparea lor prinde contur pe scena unui teatru cu actori de soi, în baia de lumini şi sonuri şi tablouri, oamenii visează….’’’ Lume, lume! Porţile poveştilor se deschid la TT. Nu vă potriviţi vremurilor “Ca nuca-n perete”, ci, mai degrabă, poftiţi cu mic, cu mare, la o cură de fantezie şi culoare! (“CA NUCA-N PERETE” -o nouă premieră pe scena Teatrului Tineretului – Raluca Naclad)
“… Această veche lucrare de scenă a lui Joseph Haydn, “Diva” sau La Canterina este o parodie la lumea operei şi a teatrului, cu personaje pitoreşti, care derivă din commedia dell’arte. Jocurile dragostei şi avariţia, bunătatea şi perfidia sunt temele împletite cu umor într-un spectacol agreabil, desfăşurat cu eleganţă şi rafinament, în limba italiană, parcă dansând în pas de cadril pe acordurile pianului… Regizorul găseşte funcţionalităţi miraculoase spaţiului de joc situat la mansardă. Actorii urcă scări, mută module de lemn pentru aşezarea unor subansambluri cu rol bine definit în economia spectacolului…perdele transparente încadrează scena scăldată într-un ecleraj generos. -…La delicata aparenţă de feerie scenică, regizorul Traian Savinescu adaugă un plus de expresivitate prin căteva elemente de limbaj suprareal, cum ar fi spectrul hidos al avariţiei şi ingratitudinii, sau minunata sferă florală purtată ca simbol al unui hedonism structurat vizual. Plăcerile şi capriciile iubirii primesc pregnanţă materială în acest carusel al sentimentelor ce se rostogolesclitermente pe scenă ca un balon miraculos, cumul al frumuseţilor lumii.” (“O comedie muzicală plină de candoare” – DIVA /La Canterina de J.Haydn. – Adrian Ţion)
“…Dimensiunea ludică a concepţiei regizorale a lui Traian Savinescu în această piesă (“Isteaţa”) e complexă – ea se va fi realizând cu instrumente bine perfectate, controlate, lăsând loc unei anume potenţialităţi a discursului pe care se grefează stările, aşteptările jocului şi copilăriei, posibilităţile multiple de interpretare, gravităţile mitologice ale basmului cu semnificatiile sale multiple. …Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o piesă pentru copii care pare a fi prizată (deşi nu în mod special lor adresată) de adulţi – căci dimensiunea secundă, semnificantă, a mijloacelor teatrale este indistinctă (deşi discret camuflată) a mărcii stilistice a acestui regizor…. Cert este că piesa se susţine în oricare dintre stările “spectatoriale” în care te vei fi aşezat (copil sau matur), că instrumentarul teatral, tradiţional, dar cu dexteritate utilizat, deserveşte în egală măsură oricare din ipostazierile noastre: iată o calificare/performanţă pe care orice creator de teatru de acest gen pentru copii – unul deloc uşor, cu resurse de interpretare pe cât de generoase pe atât de dificile – va fi mulţumit să o fi trecut.” (“Despre gravităţile ludicului”- cronică ISTEAŢA. Horia Dulvac- Rev,SpectActor nr.2 / 2015)
“…Fixat pe empatizarea cu sensibilitatea micilor spectatori, Traian Savinescu a realizat la Teatrul Maghiar din Cluj cu puţin timp în urmă un minunat basm-feerie debordând de fantezie imaginativă şi creativitate regizorală strălucit productivă. Spectacol de un real succes, foarte bine primit de publicul clujean (deopotrivă copii şi adulţi): A fülemüle / Privighetoarea, adaptare după povestea lui Andersen, subtilitatea regizorală situându-l pe Traian Savinescu In rândul celor mai rafinaţi artişti ai scenei ce ţinteşte aceste două categorii de public. “Ali Baba XL” de la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu Jiu mi se pare o reeditare a succesului clujean pe aceleaşi
-7-
paliere bivalente avute în vedere. Cu subiect schimbat, dar cu aceeaşi supleţe şi măiestrie alcătuit. De fiecare dată regizorul găseşte formula adecvată a băsmuitorului inventiv, făcător de miracole. … Trei sunt momentele de mare anvergură ale montării lui Traian Savinescu: scena de grup din bazar, dansul şi furtuna de nisip. În loc de crucea de identificare de pe casa lui Ali, sunt atârnaţi clopoţei şi la alte case (şiretenia Morganei). Ingenioasă folosirea tubului de la narghilea pentru transformarea lui în şarpe ucăuş, altă găselniţă bine plasată pentru a sugera atmosfera de târg oriental. Pentru crearea atmosferei de basm oriental, eclerajul lui lucian Moga şi proiecţiile video alese de regizor sunt determinante, aiuritoare adesea. Muzic, fireşte tot orientală, armonizează firul poveştii şi antrenează spiritele locuite de comodităţii imaginative….” ( “Formula magică a băsmuitorului – Ali Baba XL – Adrian Tion- agenda.liernet.ro )
***
“Povestea de la Ţãndãricã”, / YORICK nr.78, iunie 2011 – Maria Zãrnescu
“Frumoasele poveşti medievale” , YORICK nr.122, mai 2012 – Doru Mareş
“O poveste magică” A Fülemüle / Privighetoarea la Teatrul Maghiar din Cluj – Adrian Ţion
“Despre gravităţile ludicului”- cronică ISTEAŢA. Horia Dulvac- Rev,SpectActor nr.2 / 2015
